Umilul sortii

 
Vorbesc cu piatra cu pamantul,
Vorbesc cu nimeni si nu cred,
Foneste-n brate larg vesmantul,
Cu iz de iarba sub un pled.

 
Tristeti in randuri ce siroaie,
Ascund sub epiderma moarta,
Cascada raului de ploaie,
Ramas candva uitat de soarta.

 
Tristetea iti aprinde fata
Vorbesti cu mine in uitare,
Vreau sa cuprind ce tine viata,
Nadejdi si umbre pe covoare.

 
Furia clipei risipeste,
Emotii ce ascunde mortii,
Dezici icoana ce serveste,
Umilul leaganului sortii.

 
Strapuns de panica maniei,
Inconjur vina, vreau sa uit,
Si caut treapta nebuniei,
In care timpul pare rupt.

 
Alegi ce-ti place din tacere,
Cuprinzi ce-ti place din urat,
Iubirea mea nimic nu-ti cere,
O viata sunt-si doar atat.
Disperare

 
Parca leaganul sufletului meu,
Coboara in groapa intunericului,
Iar inima se opreste doar putin,
Pentru a lovi din plin, tineretea.

 
Parca leaganul sufletului meu,
Porneste spre valea rasturnata-n albastru,
De vaiet si caldura a odihnei
Ce imi usuca buzele copilariei.

 
Parca dorinta se cutremura in
linistea ce ne distruge oasele
in incheieturi oarbe cu dinastii
rapuse de zambetul florilor.

 

 
Parca se rupse sansa
trecutului, cu tepi la fruntea
berbecului, din legea aspra
a nefiintei.