Ca doua lacrimi


 
Ca doua lacrimi,
prelungite printre umerii goi
izvoare ale strangerii de roade
se izbesc de invelisul rozelor
varfurile.

 
Ca doua lacrimi
cu privirea in sus,
obraznice si cu tresariri
la fiece rasuflare,
rotunjimile.

 
Ca doua lacrimi
ascunse de-a pururi,
in casele inaltatoare
ne indeamna neiertatoare,
la patima.

 
In mangaieri sublime,
tremur de tinerete,
le cuprindem dintr-o miiscare,
alunecandu-ne bratele
printre lacrimi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
© Copyright Gheorghe Puzdreac